Patronul FC Steaua, George Becali, a spus, marţi, la Tribunalul Constanţa, unde decizia în cazul eliberării sale condiţionate a rămas în pronunţare, că detenţia a fost cea mai folositoare perioadă din viaţa sa şi că astăzi are emoţii mai mari decât atunci când a fost condamnat.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, în cadrul ședinței Plenului CSM că instituţiile nu trebuie identificate cu imaginea liderului de la un moment dat, acestea neaparţinând conducătorilor.
Florian Walter și Árpád Pászkány, cei doi acţionari majoritari ai echipelor „U” Cluj și CFR Cluj, se gândesc să formeze o singură formaţie pe care să o numească FC Transilvania.
David Petrucci, unul dintre jucătorii transferați de către CFR Cluj, a declarat astăzi că deși vine de la Manchester United acest transfer la o echipă din România este un pas înainte, nu un pas înapoi.
Fostul jucător al echipei Ajax, actualul antrenor al Universității Cluj, George Ogăraru a declarat după meciul amical de astăzi, încheiat cu scorul de 0-2, că speră că facă oamenii bucuroși.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a lăudat că poate cuceri Kievul în "două săptămâni", într-o discuţie prin telefon pe care a avut-o cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso.