Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, după ce procurorii au extins urmărirea penală pe numele ei şi pentru luare de mită, în dosarul "Gala Bute". De asemenea, Direcția Națională Anticorupție solicită arestarea preventivă a Elenei Udrea și în dosarul Microsoft, pe lângă dosarul Gala Bute.
Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă şi-a prezentat demisia din funcţie, miercuri, în Plenul CC, invocând presiunile exercitate asupra instituţiei în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale.
Fostul preşedinte al Directoratului CFR Călători, Vasile Secară, a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat de şantaj, de către procurorii DNA Braşov, în dosarul în care este cercetat şi fostul director al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Braşov, Gheorghe Rădulescu.
Comisia Juridică din Camera Deputaților a dat aviz favorabil, miercuri, pentru începerea urmăririi penale a Elenei Udrea, cu 20 de voturi "pentru", unul împotrivă, o abţinere şi un vot anulat, relatează B1 TV.
Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul afirmaţiilor făcute de deputatul Elena Udrea, în urma începerii urmăririi penale pe numele ei, de către procurorii anticorupţie, au declarat luni, pentru Mediafax, surse din CSM.
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor va elabora în trei zile raportul asupra cererii DNA privind începerea urmăririi penale în cazul Elena Udrea, a stabilit, luni, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.