Actualitate

DOSARUL MICROSOFT: Ecaterina Andronescu, audiată la DNA

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu este audiată joi, la DNA, în dosarul licenţelor Microsoft, în care este suspectată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, faptele vizate fiind din perioada în care aceasta a fost ministru al Educaţiei.

Actualitate

Dosarul 187/P/2013 Microsoft. O cronologie plină de „coincidențe”

16 mai 2013: Kovesi devine șef DNA. 21 mai 2013: Corpul de Control al Prim Ministrului face sesizare la DNA pe dosarul Microsoft. Între cele două momente Elena Udrea și Dorin Cocoș au divorțat și și-au împărțit averea. Doar cea dobândită până în 2007, adică anterior faptelor de care Cocoș este acuzat în dosarul Microsoft. O simplă coincidență? Sau, poate nu!




Actualitate

Dosarul Microsoft: La ce presiuni a fost supus fostul premier Emil Boc

Un martor din dosarul licenţelor Microsoft susţine că fostul şef al Fujistsu România ar fi demarat un lobby intens la foşti demnitari, pentru ca firma controlată de el să câştige noile contracte, lobby-ul fiind făcut de Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan la Emil Boc, Daniel Funeriu şi Valerian Vreme.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners