Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde procurorii îi prezintă materialul de urmărire penală în dosarul în care a fost pus sub acuzare în legătură cu desfăşurarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, este audiat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în dosarul referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a susţinut că procurorii prezintă materialul de urmărire penală în cazul a peste 70 de persoane cercetate în dosarul fraudei de la Referendumul din 2012, urmând ca anchetatorii să dea o soluţie în acest caz.