Potrivit structurii anului şcolar 2017-2018, publicată de către Ministerul Educaţiei, elevii se întorc la şcoală luni, 11 septembrie, urmând ca prima vacanţă de care vor beneficia toţi cei 2,3 milioane de şcolari şi preşcolari să fie cea de iarnă, care va începe pe 23 decembrie.
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, care a realizat Legea Educaţiei Naţionale din 2011, pe bazele strategiei lui Mircea Miclea, explică, într-un interviu pentru Hotnews, de ce tema manualelor (iată, cele mai multe nu vor ajunge la timp pentru începerea anului şcolar şi vom avea manuale şi la sport şi dirigenţie) este falsă şi că doar profesorul este cel care face diferenţa în actul predării, subliniind că sistemul de educaţie ar trebui să se focalizeze pe pregătirea cadrelor didactice.
Statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai ridicat procentaj al abandonului școlar în 2016 au fost Malta (19,6%), Spania (19%) și România (18,5%), la polul opus situându-se Croația (2,8%), Lituania (4,8%) și Slovenia (4,9%), arată datele publicate vineri de Eurostat.
Prima sesiune a examenului de bacalaureat 2018 va începe în 12 februarie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română (proba A), potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Afişarea primelor rezultate la bacalaureatul de toamnă are loc vineri, 1 septembrie, până la ora 16,00, iar elevii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii între orele 16:00 -20:00. Între 2 şi 5 septembrie vor fi rezolvate contestaţiile, iar în 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.
Manualul de sport pentru clasa a V-a le va explica elevilor cum se stă în coloană, cum să execute o răsucire pe loc sau care sunt părţile corpului şi cum să stea corect în bancă. De asemenea, copiii vor învăţa la ce comenzi date de profesor trebuie să răspundă, dar şi care sunt punctele cardinale.
Au fost tipărite manualele pentru sport. Elevii de clasa a V-a vor avea anul acesta manuale pentru Educație fizică și sport, chiar dacă nu vor avea la timp celelalte manuale, mult mai importante.