În Cluj-Napoca, pe perioada anului școlar, traficul este destul de intens, mai ales la primele ore ale dimineții când părinții își duc copiii la școală.
Școala din comuna Jichișu de Jos, precum și cele două școli din comuna Geaca trec în scenariul 2 începând de săptămâna viitoare, în intervalul 27 septembrie - 1 octombrie.
Peste 3.300 de elevi sunt confirmați în acest moment cu COVID-19 în țară, iar în Cluj, 202. Numărul este mare, având în vedere că școala a început de mai puțin de două săptămâni. La depășirea ratei de 6 la mia de locuitori, elevii trec în online.
Prefectura Cluj a pus la dispoziție lista completă a școlilor în care există clase în care se studiază online, din cauza infectărilor cu COVID-19 din rândul elevilor.
Conform datelor la zi ale Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, 202 elevi sunt infectați în acest moment cu COVID-19. Aproape 3.500 de elevi au trecut la cursuri online.
Școlile din Cluj-Napoca funcționează cu prezență fizică, dar în multe unități de învățământ cursurile fizice au fost suspendate din cauza unor cazuri de COVID-19.