Cetățenii din întreg județul Cluj care se programează pentru obținerea cărții electronice de identitate (CEI) au acum două locații în care pot merge pentru preluarea informațiilor și eliberarea noului document.
Primarul Emil Boc și-a exprimat condoleanțele la Institutul Francez din municipiul Cluj-Napoca, unde cei care au cunoscut-o pe Ioana Costaș, directoarea delegată, și-au luat rămas bun.
Dacă în luna iunie s-a scumpit ridicarea gunoiului, acum, la început de august, se pregătesc noi tarife şi pentru salubrizarea stradală şi deszăpezire. Motivul e bine cunoscut şi anume ineficienţa Centrului de Deşeuri.
Nu e prima dată când primarul Clujului face show la inaugurarea unor obiective sportive. La inaugurarea bazei „La Terenuri” din Mănăștur, Emil Boc a jucat fotbal cu copiii și a arătat cum se folosesc aparatele de fitness.
Vineri, 29 iulie, a fost obținut ultimul aviz pentru centura metropolitană. Proiectul centurii metropolitane a Clujului va fi aprobat în următoarea săptămână în consiliile locale din Florești, Apahida, Gilău, Baciu și Cluj-Napoca.
Baza sportivă din cartierul Mănăștur a fost deschisă oficial, iar clujenii de toate vârstele au încercat de la primele ore ale dimineții terenurile puse la dispoziție.
Emil Boc spune că până acum nu s-au purtat discuții despre introducerea unor restricții anti-COVID-19 în perioada următoare, dar și că „până la urmă”, fiecare om e responsabil de sănătatea lui.