Liderul AUR, George Simion, a anunțat sprijinul partidului pentru contracandidații Coaliției de guvernare la alegerile locale, înclusiv în Cluj. Liberalul Sabin Sărmaș susține că are nevoie de „sprijinul clujenilor”.
Clujul va avea un Muzeu al personalităților clujene. Noul spațiu muzeal, amenajat în centrul municipiului, va fi dedicat memoriei personalităților marcante din Capitala Ardealului.
Aquapark-ul din cartierul Grigorescu va fi la nivelul celor mai moderne facilități de acest tip de la nivel european. Proiectul aquapark-ului se află zilele acestea în consultare publică.
Proiectele culturale și sportive din Cluj vor beneficia în acest an de peste 7 milioane de euro finanțări nerambursabile, cu 25% mai mult decât anul trecut.
Deputatul clujean Sabin Sărmaș (PNL) a provocat un adevărat cutremur, a criticat administrația liberală a Clujului și a anunțat că vrea să candideze la Primărie.
Lucrările la Parcul Zorilor de pe strada Observator se află pe „ultima sută de metri”. Valoarea totală a proiectului este de peste 1,6 milioane de euro pentru noul parc din cartierul Zorilor.