Sistemul de pensii din România a ajuns într-un punct critic, fiind bulversat de inegalităţi structurale, de existenţa pensiilor speciale, dar și de practicile de pensionare anticipată.
Primarul Emil Boc a vorbit despre pensionarea judecătorului Cristi Danileț, spunând că ieșirea din activitate „în floarea vârstei” arată o serie de inechități și disfuncționalități în sistemul social.
Clujul a investit peste 400 de milioane de euro în devoltarea orașului, iar realizarea școlilor, grădinițelor și a parcurilor a fost posibilă prin intermediul fondurilor nerambursabile. Primarul Emil Boc i-a îndemnat, luni, pe tineri să continue să susțină dimensiunea europeană a orașului.
Închisă din 2018, sala de sport a Colegiului Național „George Coșbuc” urmează să fie consolidată în urma unor ample lucrări de reabilitare. Primăria a lansat licitația de peste 12 milioane de lei pentru lucrări de consolidare.