Eder, eroul Portugaliei din finala cu Franţa, a fost la un pas de a se transfera în Liga I, la CFR Cluj. Oficialii fostei campioane a României s-au deplasat atunci în Portugalia să negocieze aducerea atacantului, dar transferul atacantului nu s-a mai materializat.
„Legiunea” portugheză a CFR-ului, alcătuită în prezent din patru fotbalişti, a trăit la maximum finala Euro 2016 încununată cu victoria Portugaliei în faţa Franţei. „Am simţit că vom câştiga”, spune căpitanul Mario Camora.
Mai-marii acestei lumi au fixat în crucea verii (poate fără să vrea) două evenimente ce captează, ca întotdeauna, atenția masculinității atunci când e vorba despre întrecere, competiție, înfruntare: în varianta hard, războiul – summit-ul NATO de la Varșovia și, în varianta soft, sportul – finala Campionatului European de Fotbal de la Paris.
După un meci dramatic, cu Cristiano Ronaldo faultat de Payet încă din minutul 23 și înlocuit cu Quaresma, Portugalia câștigă titlul de campioană a Europei.
Prima semifinală de la EURO 2016, cea dintre echipele de fotbal ale Portugaliei și Țării Galilor, programată miercuri, pe Stade de Lyon, este una inedită.
Luat de valul meciurilor, mă pregăteam să scriu că avem parte de un Euro 2016 liniștit și mediocru. Liniștit în sensul că n-au fost atentate teroriste și consecințe tragice ale acestora, iar mediocru pentru că, în ciuda agitației suporterilor și a unor surprize de răsunet, calitatea fotbalistică (în formula cu 24 de echipe) a fost una modestă.
Selecționerul Belgiei, Marc Wilmots, ar prefera să joace “cu Franța mai degrabă decât cu Islanda” în cazul în care elevii săi vor reuși să se califice în finala EURO 2016 la fotbal.