Leul s-a apreciat în raport cu euro, în contrast cu tendinţa regională, cursul atingând minimul ultimelor trei săptămani. Operațiunea de tip repo efectuată luni de BNR, și-a făcut efectul ieri, după ce banii au intrat în conturile băncilor care s-au împrumutat.
Leul s-a depreciat față de euro, în noiembrie cu aproape 1% și cu circa 2,8% comparativ cu finalul lui 2016, ca o consecință a Revoluției Fiscale declanșate de PSD-ALDE, care a provocat nemulțumiri ale mediului de afaceri și sindical.
Perechea euro/leu s-a menținut în perioada analizată pe o pantă ascendentă, fiind atins un nou maxim istoric, creșterea față de finalul lui noiembrie fiind de 1,2%.
Prim-ministrul Mihai Tudose a reproşat Băncii Naţionale a României, joi, într-o emisiune la Antena 3, că nu a intervenit pentru a stopa aprecierea euro în raport cu leul şi că a permis băncilor să reducă nivelul minim al rezervelor.