Pentru cei cu credite în franci revin vremurile grele, așa cum atenționează chiar preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei, care consideră că francul este mult supraevaluat şi că pot fi necesare intervenţii pentru a nu permite o întărire prea mare.
Programul de relaxare cantitativă al BCE, care se va derula cel puțin până în septembrie 2016, prin care se injectează lunar 60 miliarde euro în economia zonei și situația incertă a Greciei, care ar putea să renunțe la euro (Grexit), reprezintă motive solide de depreciere a monedei unice față de celelalte valute importante.
Declaraţia unui oficial al Fed, care a afirmat că banca centrală americană va majora dobânda, la întâlnirea Comitetului său monetar de la jumătatea lui iunie, a avut ca efect imediat aprecierea dolarului faţă de euro.
Reducerea ieşirilor de capital de pe pieţele emergente, care crescuseră semnificativ lunile trecute, în condiţiile în care investitorii aşteptau majorarea dobânzilor din SUA cel mai târziu la jumătatea acestui an, a avut ca efect înmulţirea plasamentelor în active considerate mai riscante, aşa cum este şi leul.
Creșterea mai mică decât cea anticipată a numărului de noi locuri de muncă din SUA, a dezamăgit investitorii care se aşteaptă ca Rezerva Federală americană să majoreze dobânda sa de politică monetară doar în ultima parte a acestui an.
Volatilitatea raportului euro/leu s-a menţinut foarte redusă, în condiţiile în care majoritatea pieţelor vestice erau închise, cu prilejul sărbătoririi Paştelui catolic.