Echipa de baschet feminin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj a susţinut, la finalul săptămânii trecute, două meciuri amicale în compania formaţiei maghiare PEAC Pécs.
Meciul care se anunța a fi un adevărat derby al fotbalul feminin a fost mai mult un dans prin ploaie, clujencele care vor evolua luna viitoare în fața celei mai bune echipe din Europa necruțându-le pe eternele rivale din Târgu Mureș, scor final 3-0 (3-0).
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va fi și în această toamnă gazda unui eveniment internațional extrem de important, primul meci din cadrul grupelor de calificare pentru EuroBasket Women 2017, care va avea loc pe data de 21 noiembrie.
Campioana României, Olimpia Cluj, își va afla joi, 20 august, adversara din șaisprezecimile celei mai importante competiții europene la nivel de cluburi.
Echipa Universitatea Cluj a terminat pe ultimul loc Memorialul „Dumitru Popescu Colibași”, competiție care s-a desfășurat la Brașov și la care au participat patru echipe din Liga Națională de handbal feminin, și anume Corona Brașov, Dunărea Brăila, HCM Râmnicu Vâcea și Universitatea Cuj. Turneul a fost câștigat de Dunărea Brăila, care a terminat neînvinsă.
Echipa clujeană Olimpia Cluj a reușit și a doua victorie din cadrul grupelor Champions League, în fața echipei WFC Ekonomist din Muntenegru, scor 6-1 (4-0).
Clubul Sportiv Universitatea Cluj a perfectat și ultimele transferuri pentru secția de baschet feminin. Oficialii clubului sportiv a anunțat, miercuri, transferul a încă două jucătoare americane solide care se alătura lotului existent și care sunt așteptate să sosească zilele acestea la club pentru a începe antrenamentele.