Floreşti, cea mai mare comună din România, are o conducere administrativă mică: deficitară la competenţe administrative, corigentă la comunicarea cu cetăţenii şi lipsită de transparenţă, susțin reprezentanții PSD Cluj.
Nu de puţine ori taximetriştii clujeni au fost amendaţi de poliţiştii locali din Floreşti după ce au dus clienţi la mall-ul de la ieşirea din Cluj-Napoca. Acum, situaţia este pe punctul de a se schimba.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a anunțat în urmă cu câteva zile că ar urma să dubleze taxa de salubritate în comună, fapt care i-a nemulțumit pe floreșteni.
În comuna Florești locuitorii fierb după ce au aflat că prețul pentru ridicarea gunoaielor menajere s-ar putea dubla. Deputatul Emanuel Ungureanu a transmis un mesaj consilierilor locali.
Floreștenii par hotărâți să-i ceară socoteală primarului Horia Șulea (PNL) pentru majorarea taxei de salubritate. Se organizează pe Facebook să participe la ședința Consiliului Local.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, va propune majorarea tarifului aferent serviciului de colectare a deșeurilor menajere. Astfel, după ședința de mâine a Consiliului Local, floreștenii se vor putea trezi cu o taxă mai mult decât dublă față de cea plătită acum.