Actualitate

Ungureanu, mesaj pentru consilierii din Florești: Nu faceți jocul lui Șulea!

În comuna Florești locuitorii fierb după ce au aflat că prețul pentru ridicarea gunoaielor menajere s-ar putea dubla. Deputatul Emanuel Ungureanu a transmis un mesaj consilierilor locali.

La doi ani de la scandalul-monstru în care Floreștiul a fost înecat în gunoaie cu lunile, Horia Șulea propune mărirea tarifului de salubritate. Deși, pe site-ul comunei, acesta se laudă că „taxa a fost și este de 6,5 lei/persoană/lună”, tariful plănuit ar putea ajunge la 15 lei/persoană pe lună. Edilul susține că nu firma care gestionează colectarea deșeurilor, Strict Prest SRL, ci chiar floreștenii sunt motivul, care fie produc prea mult gunoi, fie nu sunt declarați în evidență. Astfel, o serie de nemulțumiri au fost lansate de către Floreșteni.
De asemenea, deputatul Emanuel Ungureanu a transmis un mesaj pentru consilierii locali.

„Avertisment public pentru consilierii care fac parte din Consiliul Local Florești! Nu faceti jocul lui Șulea, nu dublați prețul pentru ridicarea gunoiului menajer în comuna Florești. 100.000 de euro pe lună pentru firma "portocalie" Strict Prest înseamnă de fapt bani de campanie pentru grupul infracțional organizat care a adus la cârma Clujului oameni ca Sorin Apostu sau Uioreanu, indivizi condamnați penal pentru fapte grave de corupție.
Din informațiile pe care le dețin, o firmă apropiată de ciuma portocalie care a jefuit banul public în județul Cluj timp de 14 ani vrea să-i jefuiască pe floreștenii care trăiesc oricum în gunoi până la gât din cauza primarului PNL, Șulea.
Sper din toată inima ca aleșii florestenilor în deliberativul local să nu facă jocul acestui primar anchetat de DNA pentru abuz în serviciu și să nu voteze astăzi în Consiliul Local Florești mizeriile lui Șulea! Vă reamintesc prin aceste imagini modul în care a gestionat Șulea, unul dintre cei mai mincinoși primari din România, uriașa criză a gunoiului de acum 1 an”, a transmis Emanuel Ungureanu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter