Peste 2.000 de români nu s-au prezentat la a doua programare de vaccinare. Premierul Florin Cîțu a anunțat că România va încerca să producă vaccinul anti-COVID la Cantacuzino.
În ședința PNL, liderii liberali ar urma să hotărască cui vor oferi funcții noi în administrația Guvernului. Principalul „favorit” pentru funcția de secretar general al Guvernului ar fi Mircea Abrudean, prefectul Clujului.
Florin Cîțu, premierul României, a explicat că dacă lucrurile „rămân așa cum sunt” în momentul de față, privind evoluția pandemiei, atunci elevii se pot întoarce numaidecât la școală, în bănci.
Premierul Florin Cîțu a spus că are în vedere modificarea legii salarizării pentru a elimina nedreptățile din sistemul public. Cu alte cuvinte, Guvernul ar putea tăia din sporurile bugetarilor.
Polițiștii continuă să protesteze după înghețarea salariilor și au anunțat o metodă inedită prin care vor să se facă auziți. În următoarele 30 de zile, agenții din sindicatul Europol nu vor mai amenda cetățenii români.