Partidele echipei naţionale a României din deplasare şi de pe teren propriu cu Grecia, din cadrul barajului de calificare la CM 2014, vor fi conduse de brigăzi de arbitri din Portugalia, respectiv Serbia, informează, joi, site-ul oficial al FRF.
Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, nu apreciază sistemul actual cu baraje pentru calificarea la Cupa Mondială şi consideră că ar trebui găsită o soluţie pentru ca echipele să fie calificate în urma partidelor din grupele preliminare.
Mijlocaşul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Eric de Oliveira, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că echipa sa se va lupta până la capăt în meciul împotriva echipei italiane Fiorentina, pentru a ocupa locul doi în grupa din Liga Europa, pentru a se califica în 16-imile competiţiei, meci ce se va desfăşura joi, 07 noiembrie 2013, de la ora 20:00, pe stadionul Cluj Arena.
Un galez în vârstă de 62 de ani a câştigat aproape 150.000 de euro pentru că a pariat la 17 ianuarie 2000 că nepotul său va evolua într-o zi pentru naţionala Ţării Galilor, lucru care s-a întâmplat marţi, cu Belgia.
Nicolae Manea, şeful secţiei de fotbal a clubului Corona, este foarte optimist în ceea ce priveşte partida echipei naţionale a României din această seară cu Andorra, precizând că "tricolorii" îi vor "mânca la primul fel" pe adversari.
Noul fotbalist al echipei Getafe, Ciprian Marica, a fost convocat, sâmbătă, de principiu, pentru ultimele două partide ale reprezentativei României în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, cu Andorra şi Estonia.