Potrivit Arhiepiscopiei Clujului, întregul ansamblu al Mănăstirii Nicula se află din anul 2001 într-un amplu proiect de rectitorire, atunci când a fost sfinţită și piatra de temelie a noii biserici şi când, efectiv, s-au început lucrările.
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a cerut în mod public, la Nicula, oprirea demolării, demontării și mutării bisericii vechi de zid a Mănăstirii Nicula.
După ani lungi de cercetări pe teren a monumentelor arhitecturale, asocieri cu documentele provenite din arhivele secrete ale Vaticanului și redactarea catalogului cu 183 de biserici colectate, Ina Roșu Vădeanu a lansat, astăzi, volumul "Programul arhitectural al Bisericii Române Unite cu Roma. Episcopia de Gherla și Cluj Gherla (1853-1947)".
Peste 100 de credincioşi greco-catolici au participat, la Cluj, la procesiunea "Calea Crucii", ei mergând din Piaţa Unirii până la Catedrala "Schimbarea la Faţă”, în fruntea acestora fiind un tânăr care l-a interpretat pe Iisus, el purtând o cruce din lemn.
Peste 600 de credincioși greco-catolici s-au rugat pentru pace, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj, în urma unei recomandări a Papei Francisc în contextul „existenţei marilor focare de război din lume şi atentatelor generate de caricaturile publicate”.
Peste 200 de credincioşi greco-catolici se roagă, miercuri dimineaţă, la moaştele Fericitului Vladimir Ghika, preot martir ucis la Jilava în 1954, care au fost depuse în Capela "Sfântul Iosif" a Catedralei Greco-Catolice "Martirilor şi Mărturisitorilor secolului al XX-lea" din Cluj-Napoca.