Deputatul PDL Elena Udrea atrage atenţia asupra faptului că exerciţiul bugetar pe primele 8 luni ale anului 2013 reprezintă un dezastru pentru România. Motivul principal este dat de încasările mult sub aşteptări şi de cheltuielile nejustificate pe bunuri şi servicii.
Guvernul Ponta a reușit într-un an să deblocheze programele europene și să atragă mai mulți bani decât au atras guvernele PDL în toți anii lor de guvernare, susţin reprezentanţii PSD Cluj.
Forţa Civică Cluj speră în sprijinul colegilor din Opoziţie pentru a iniţia o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, obţinut însă individual nu la nivel de grupări politice.
Daniel Buda, preşedintele PDL Cluj, atrage atenţia Guvernului Ponta că, prin "ignorarea cu desăvârşire a mediului privat", economia României "va fi îngropată iremediabil", spunând că "viaţa bate filmul, 12.739 de firme româneşti se află în insolvenţă, iar Guvernului Ponta nici că-i pasă”.
Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat vineri, în cadrul dezbaterii privind revizuirea Constituţiei „Democraţia activă – Coaliţia pentru Constituţia cetăţenilor”, că reforma constituţională propusă de actuala putere este una dintre multele reforme eşuate.