Nu mai avem nevoie de ei! Vrem alții. Vrem alt Consiliu Județean! Un consiliu funcțional, alcătuit din politicieni interesați de adevăratele probleme ale clujenilor, nu puși pe căpătuială!
Preşedintele interimar al PNL Cluj, Horea Uioreanu, susţine că nu se impune plecarea lui Crin Antonescu din fruntea PNL şi că nu vede unde a greşit acesta, el adăugând că liberalii cer doar respectarea acordului USL.
180 de pachete cu donaţii de sărbători au fost pregătite, duminică seara, de Asociaţia CERT Transilvania în cadrul unei campanii umanitare de Crăciun pentru mai multe familii de bătâni şi copii cu situaţii financiare precare, acestea urmând să ajungă la destinatari sâmbătă, 14 decembrie, începând cu ora 9:00.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu cere primarului Emil Boc să reabiliteze strada Grigore Ignat care asigură accesul spre staţia de epurare a municipiului, una dintre cele mai moderne din țară.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu împreună cu Vicepreşedintele Vakar Istvan au primit astăzi, 19 noiembrie 2013, vizita Excelenţei Sale, Ambasadorul Regatului Norvegiei la Bucureşti, doamna Tove Bruvik Westberg.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a solicitat conducerii Regiei Autonome de Transport Urban Călători (RATUC) să introducă, în regim de urgență, cel puțin două noi linii de transport în comun spre Parcul Industrial Tetarom I.