Aparţinatorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe clădirea de domiciliu şi pe terenul aferent acesteia, precum şi de plata impozitului pe autoturism, potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, depus la Senat.
Prima zi de lucru cu publicul în anul 2017 este 3 ianuarie 2017, începând cu ora 8.30 la Centrul de Informare pentru Cetățeni, strada Moţilor nr.7 şi ora 8.00 la primăriile de cartier Mănăştur, Zorilor, Grigorescu, Iris, Mărăşti, Gheorgheni şi Someşeni.
Mai mulţi clujeni reclamă faptul că nu au fost lăsaţi să îşi achite impozitele, şi deşi programul cu publicul încă nu se terminase, au fost scoşi din primărie. “Angajaţii au tras voit de timp să încheie programul fără a depune prea mult efort în timpul serviciului”, susţin aceştia.
Persoanele fizice care deţin imobile cu destinaţie mixtă care declară pe propria răspundere că nicio cheltuială cu utilităţile nu este înregistrată în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică vor plăti impozit conform deţinerii unei proprietăţi utilizată în scop rezidenţial.