Preţurile de consum au crescut cu 0,8% în ianuarie 2019, comparativ cu luna decembrie a anului trecut, în timp ce rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 3,3%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 3,77%, a mărfurilor nealimentare cu 3,29% şi a serviciilor cu 2,71%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate astăzi.
Guvernul va adopta, joi, o hotărâre care prevede trecerea INS din ”subordinea Guvernului şi în coordonarea secretarului general al Guvernului” în ”subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului”, măsură aprobată prin OUG la începutul anului 2017.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică din România au însumat 1,361 milioane, în ianuarie 2018, în creştere cu 9,6% faţă de acelaşi interval din anul anterior, peste 78% din acest total fiind consemnat în rândul turiştilor români, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
Preţul ouălor a crescut cu aproape 30%, iar cel al untului cu 7%, în timp ce combustibilii s-au scumpit cu 2,7%, iar tutunul şi ţigările cu circa 2%, în noiembrie faţă de luna anterioară, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Numărul de salariaţi va înregistra o creştere în domeniul construcţiilor, iar preţurile vor creşte moderat în construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit tendinţelor în evoluţia activităţii economice în perioada aprilie – iunie 2017, publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS)