Primarul Emil Boc a participat miercuri la inaugurarea sălii de sport de la Liceul George Coşbuc. Cu această ocazie, primarul Clujului a jucat handbal, baschet şi tenis de masă. Înconjurat de copii, Boc şi-a demonstrat abilităţile aruncând la coş, încercând să înscrie la poartă sau jucând ping-pong cu un campion naţional.
Problemele la bazinul didactic de la Turda par să nu se mai sfârșească. Asta după ce anul trecut a fost închis în mod repetat, funcționarea obiectivului fiind condiționată de execuția lucrării, în unele situații de proasă calitate.
Miercuri, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unui abator în comuna Iclod. Vor urma apoi etapele viitoare: proiectarea și construirea, cu licitațiile necesare în prealabil.
Cei care doresc să aibă propria afacere, sărind însă peste toată birocraţia necesară eliberării autorizaţiilor, o pot face cu câteva zeci de mii de euro.