Preşedintele Klaus Iohannis le-a solicitat, marţi, managerilor de spitale să asigure în timp real toate condiţiile pentru garantarea serviciilor medicale către pacienţi, cu protejarea personalului medical.
Klaus Iohannis a dominat turul doi al alegerilor prezidenţiale de la Cluj. Numărătoarea voturilor arată o victorie zdrobitoare a candidatului PNL în județul Cluj.
Într-un mesaj transmis de președintele Iohannis la 30 de ani de la comemorarea lui Liviu Babeș, care și-a dat foc în martie 1989 în semn de protest față de regimul comunist, se spune că nu trebuie să ne mai lăsăm mințiți și manipulați și nu trebuie să mai lăsăm un regim abuziv să calce în picioare legea și drepturile noastre.
Preşedintele Klaus Iohannis se consultă, miercuri, cu partidele şi formaţiunile reprezentate în Parlament în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de premier, după ce Mihai Tudose a demisionat din funcţie.
Potrivit unui proiect de Declaraţie a Parlamentului, aflat pe ordinea de zi a plenului comun de miercuri, preşedintele Klaus Iohannis este acuzat de „abuz de drept” şi de „uzurpare” a dreptului Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere, ca urmare a sesizării depuse la CCR privind OUG 13.
Preşedintele Iohannis a anunţat că a sesizat Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de modificare a Codurilor penale şi cere MAI lămuriri "scrise şi clare", cum au fost lăsate "elemente violente să distrugă o manifestaţie paşnică".
Președintele Klaus Iohannis spune că spiritul Crăciunului constă în a celebra înțelegerea, el transmițând și un mesaj special românilor din străinătate să nu-și piardă speranța arătându-se încrezător că situația României va continua să se îmbunătățească.
Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind serviciile comunitare de utilităţi publice, care prevede că primarii şi preşedinţii CJ pot fi reprezentanţi în AGA ale asociaţiilor de utilităţi publice, după ce atacase legea la CCR, însă fără succes, la nivelul conţinutului, potrivit Mediafax.