În Italia, Certificatul Verde al persoanelor vaccinate cu doar două doze va fi valabil numai 6 luni. Doza booster se va administra la numai 4 luni de la cea de-a doua.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat, vineri, 17 decembrie, lista țărilor cu risc epidemiologic. Spania, Italia și Suedia se află printre țările care intră în zona roșie.
Italia a extins starea de urgenţă pentru COVID-19 până la 31 martie, au anunţat oficiali guvernamentali, pe fondul preocupărilor legate de varianta Omicron, scrie The Guardian.
Un italian, în vârstă de 50 de ani, care voia să obţină certificatul sanitar, a încercat joi să se vaccineze într-un braţ proteză de silicon. Bărbatul va răspunde în fața legii.
Varianta Omicron a apărut deja în cinci state europene. Marea Britanie impune din nou măștile, iar Israelul devine prima țară care interzice intrarea în ţară a tuturor străinilor, din cauza răspândirii tot mai accelerate a variantei originare din Africa de Sud.
Un român în vârstă de 37 de ani, rezident la Genova (Liguria), a stat nu mai puțin de 8 luni în închisoare, deși era nevinovat. Acesta a fost acuzat că ar fi participat la un jaf, scris clujust.ro