Actualitate

Reportaj de călătorie publicat în Le Monde. Ce scriu jurnaliştii francezi despre Cluj

”Frumuseţea sacră a României” este titlul unui reportaj de călătorie publicat, vineri, de cotidianul francez Le Monde, al cărui semnatar, François Bostnavaron, s-a declarat impresionat de mai multe zone din ţara noastră, precum Cimitirul vesel din Săpânţa, bisericile din lemn din Bucovina şi satele tradiţionale din Maramureş. Călătoria s-a încheiat la Cluj-Napoca.

Politică

Gargara extremistă de la Budapesta are miros de campanie electorală

Se apropie alegerile în Ungaria, iar extremiştii maghiari vin să strângă nişte voturi şi de pe teritoriul ţării noastre. Numai că discursurile lansate în ultimele săptămâni de diverşi oficiali ungari, aflaţi în pelerinaj în România în scop electoral creează efecte nu doar la noi, ci şi în alte ţări.

Actualitate

Le Monde: “În România, dacă un primar are o problemă cu legea, decât să i se ceară să plece, mai bine se schimbă legea”

Ce spune Le Monde despre primarii incompatibili din Romania
Aproape jumătate din cei 2.665 de primari din România aleşi în iunie 2012 ar trebui să-şi abandoneze posturile din cauza conflictelor de interese. Aceasta este constatarea zdrobitoare făcută publică de Agenţia Naţională de Integritate /ANI/, instituţia însărcinată să vegheze asupra funcţionarilor publici. Primarii şi consilierii locali arătaţi cu degetul figurează în consiliile de administraţie ale mai multor societăţi comerciale, scrie, miercuri seară, cotidianul francez Le Monde, în ediţia online.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners