Orașele au nevoie de natură și biodiversitate pentru a contracara poluarea și dezvoltarea imobiliară haotică, susține deputatul independent de Cluj Adrian Dohotaru.
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care prevede declararea datei de 30 octombrie ca "Ziua pacientului cu arsuri", zi în care este comemorată tragedia de la Colectiv.
Judecătorul Cristi Danileț a publicat pe rețelele de socializare articole de lege prin care arată că poliția ar fi putut interveni și fără mandat în cazul fetei răpite și ulterior ucise din Caracal.
Klaus Iohannis a promulgat legea prin care norma profesorilor cu vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul I se poate reduce cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, indiferent de bugetul școlii.
UDMR condamnă noua lege din Ucraina privind drepturile lingvistice şi consideră că respectivul act normativ reprezintă o încălcare a drepturilor pentru minorităţi.
Un amendament iniţiat de UDMR privind modificarea legii care reglementează retrocedarea proprietăţilor confiscate în perioada regimului comunist a fost votat de Camera Deputaţilor.