Clujenii sunt chemați să iasă în stradă duminică pentru a protesta împotriva pragului de la care va fi incriminat abuzul în serviciu, dar și pentru tăierea pensiilor speciale.
Proiectele de legi ale Educaţiei au fost aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri şi vor fi transmise pentru dezbatere şi adoptare în Parlament, în procedură de urgenţă, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Așa-numita consultare publică pe marginea proiectului educațional a stârnit dezbateri prin care noile prevederi au fost contestate de experți.
La 19 martie se sărbătorește Ziua pașaportului românesc. În urmă cu mai bine de un secol, regele Carol I a promulgat prima lege modernă pentru pașapoarte.
Wyoming a devenit vineri primul stat american care interzice pilula abortivă, ceea ce reprezintă o nouă victorie pentru conservatori, care vor să reducă accesul la avort în SUA.
Curtea Constituțională a României - CCR a decis că legea securității cibernetice este constituțională și a respins sesizarea făcută de USR și Forța Dreptei.
Daniel David, rectorul UBB, consideră că proiectul legii învățământului universitar este „acceptabil”, însă ar trebui decuplat de legea învățământului preuniversitar pentru a putea fi adoptat din 2023.
Din 1 februarie 2023, cazierul judiciar poate fi eliberat în format electronic. Vezi pașii pe care trebuie să-i faci de la propriul calculator, pentru a obține documentul.
Instituțiile publice nu vor mai putea cere dosare cu șină sau copie legalizată persoanelor fizice sau juridice, potrivit legii promulgate, miercuri, de președintele Klaus Iohannis.