Chiar dacă euro s-a apreciat ieri la un nou maxim de 1,3822 dolari, cotaţie care nu a mai fost atinsă de la începutul lui noiembrie 2011, aversiunea faţă de risc a fost prezentă în rândul investitorilor, astfel că monedele din regiune înregistrau deprecieri în faţa celei unice.
Volatilitatea raportului euro/leu a fost modestă, evoluţie în ton cu adâncimea pieţei valutare locale. Trebuie semnalat faptul că de la finalul lunii august euro se menţine în apropierea pragului de 4,45 lei.
După aprecierea de acum două zile a leului, influenţată de vânzările de valută ale celor care au cumpărat titluri de stat româneşti, ieri acesta a avut o şedinţă liniştită.