Duminică, 9 mai, s-a celebrat la Cluj atât ziua Europei, cât și cea a Independenței de Stat a României. Primarul Clujului, Prefectul, dar și reprezentanți ai Bisericii au fost de față.
Peste 20 de rromi din Pata Rât au fost imunizați anti-COVID cu serul Moderna. În același timp, oamenii fără adăpost din Cluj-Napoca vor fi imunizați cu vaccinul Johnson & Johnson. Campania de vaccinare, un adevărat succes în județul Cluj.
Economia a fost afectată de pandemie, însă Clujul a cunoscut pierderi foarte ușoare față de alte județe din țară care mereu au fost compatibile din punct de vedere economic. Care este secretul Clujului?
Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică UBB din Cluj-Napoca, susține că un grup de persoane complet vaccinate ar putea să meargă într-un restaurant în care angajații sunt vaccinați și să petreacă la fel cum o făceau înainte de pandemie.
Primul concert la Cluj-Napoca din anul 2021 va fi organizat doar pentru persoanele vaccinate. „Sunt toate șansele” ca și nunțile și botezurile să se organizeze în curând, anunță Emil Boc.