Comisia Europeană a transmis un set de recomandări pentru toate statele membre care să fie implementate în perioada sărbătorilor. Restricțiile pe timp de noapte să rămână valabile și anularea unor tradiții care presupun adunarea oamenilor.
Aleșii locali și-au făcut publice declarațiile de avere. Ce consilieri au conturi „umflate”, bijuterii de zeci de mii de euro și care dintre ei nu au mai nimic?
Guvernul a anunțat astăzi că profesorii vor intra în cea de-a doua etapă a vaccinării împotriva COVID-19. Momentan, profesorii nu au fost informați cu privire la această strategie, iar Ministerul Educației nu a transmis documentul către inspectoratele școlare.