După cinci ani de judecată, Curtea de Apel Cluj a decis anularea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), prin care Gheorghe Funar, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, a fost amendat pentru că a spus într-o emisiune că maghiara este „limba cailor”.
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că „nu poate să nu menționeze” o temă pe care a adus-o în discuție săptămâna trecută și care a preocupat pe foarte mulți, „chestiunea” din Parlamentul României care aparține de autonomia Ținutului Secuiesc.
La începutul lunii aprilie, Senatul a adoptat tacit un proiect de lege problematic iniţiat de UDMR: autorităţile locale sunt obligate să folosească oficial în comunităţile unde o minoritate naţională are peste 20% limba minorităţii respective.
Minoritățile ar putea de acum înainte să susțină examenele de admitere la orice facultate, program de master și doctorat în limba maternă, stabilește un proiect de lege inițiat de UDMR, votat luni în Senat, cameră decizională, și care pentru a intra în vigoare mai are nevoie doar să fie promulgat de președintele Iohannis.
UDMR reacţionează după acoperirea cu vopsea a denumirii în limba maghiară de pe un indicator de la intrarea în localitatea Mera. Uniunea condamnă ferm orice faptă menită să oprească folosirea limbii materne.
Membrii asociației Musai-Muszáj sunt nemulțumiți de faptul că mesajele de întâmpinare a vizitatorilor Târgului de Crăciun sunt scrise doar în limba română, fără traducerea în maghiară.
Numărul absolvenților de liceu care și-au depus dosarele pentru locurile scoase la concurs la liniile de studiu în limbile maghiară și germană ale Universității Babeș-Bolyai este în creștere semnificativă față de anul trecut.