În această dimineață, locomotiva trenului care circulă pe ruta Cluj-Viena a luat foc imediat ce a ieșit din gară, iar pompierii au fost nevoiți să intervină.
Un autoturism a fost lovit de tren între Apahida și Jucu, iar o persoană a murit. Au intervenit la locul evenimentului două autospeciale de descarcerare o ambulanță de terapie intensivă SMURD și două echipaje SAJ
Doi mecanici de locomotivă au murit, sâmbătă după-amiază, după ce mai multe vagoane ale unui tren de marfă au deraiat în zona Merişor, în apropiere de Valea Jiului, judeţul Hunedoara.
Circulaţia feroviară între municipiile Bistriţa şi Cluj-Napoca, întreruptă, vineri dimineaţă, în zona staţiei Beclean după ce locomotiva unui tren Regio a deraiat, a fost reluată după aproximativ cinci ore de la incident.
Locomotiva unui tren de persoane de pe ruta Tecuci-Iaşi a luat foc, miercuri după-amiază, între localităţile Bârlad şi Zorleni din judeţul Vaslui, iar aproximativ 100 de pasageri aflaţi în vagoane au fost evacuaţi, la ora transmiterii acestei ştiri pompierii intervenind pentru stingerea focului.