Doi agenți de la Secția 6 Poliție Rurală Florești, fără antecedente penale, au fost condamnați la închisoare pentru trei, respectiv două șpăgi, scrie clujust.ro.
Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, rămâne în arest preventiv. Acesta este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.
Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava, acuzată că se droga şi lua mită de la traficanţi, rămâne în arest preventiv, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, a fost arestat preventiv pentru luare de mită și abuz în serviciu.
Durlea Bogdan, șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj a fost reținut de DNA. Este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.
Profesorul Rudolf Cristian, fost lector universitar la Centrul Universitar Reșița din cadrul Universității Babeș-Bolyai, prins în flagrant când primea mită de la studenții masteranzi ca să îi treacă examenele, a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
Un inspector din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală și 23 de lucrători în cadrul Poliției de Frontieră sunt cercetați pentru luare de mită și trafic de influență.