Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, vineri, că PSD rămâne un adversar puternic cu care PNL trebuie să se lupte şi ar fi cea mai mare greşeală ca social-democraţii să fie subapreciați. Iohannis le-a transmis liberalilor că oamenii așteaptă soluţii de la PNL şi a precizat că vrea un guvern instalat cât mai rapid. Şeful statului a explicat că este adeptul alegerilor anticipate, dar acestea sunt aproape imposibil de realizat.
Preşedintele PNL Ludovic Orban a vorbit la Digi24 despre scorul pe care partidul l-a obţinut în judeţul Cluj şi în municipiul Cluj-Napoca, unde Alianţa USR-PLUS a dominat categoric la alegerile europarlamentare.
Autostrada Transilvania, modernizarea căilor ferate sau trenul de mare viteză. Doar câteva dintre proiectele grandioase care au fost puse pe masă la întrunirea liberalilor din nordul Transilvaniei, în cadrul căreia Ludovic Orban a ținut morțiș să trimită săgeți spre UDMR, iar primarul Emil Boc a descrețit frunțile celor prezenți cu un banc despre „comuniști și urmașii lor – pesediștii”.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Cluj, că lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare va fi stabilită în jurul datei de 15 februarie în Biroul Politic Naţional, iar până atunci nu pot exista nemulţumiri cu privire la această listă.
Organizaţiile PNL din regiunea de Nord-Vest solicită Guvernului să nu îşi bată joc de cei 2,7 milioane de cetăţeni din zonă şi să finanţeze construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, finalizarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, modernizarea unor căi ferate.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că a început înscrierea candidaţilor pentru alegerile europarlamentare. De la Cluj şi-a anunţat candidatura europarlamentarul Daniel Buda.