Federaţia Sanitas suspendă greva generală din spitale. Decizia a fost luată urmare a promisiunilor că majorările salariale vor trece de Parlament săptămâna viitoare.
Sindicaliştii Federaţiei Sanitas încep în 23 iunie protestele şi până în 4 iulie vor picheta ministerele Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, pentru a cere creşterea cu zece la sută a salariilor din sănătate şi asistenţă socială şi un contract colectiv de muncă în sectorul sanitar.
Angajaţii din sistemul sanitar vor intra din 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat, a anunţat, joi, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, precizând că aceştia vor cere şi demisia ministrului Sănătăţii, pentru că nu s-a rezolvat niciuna dintre solicitările transmise.