Poveștile emoționante ale elevilor nevoiți să meargă kilometri întregi pe jos pentru a ajunge la școală devin istorie, la Cluj. Peste 60 de comune din județ vor beneficia de microbuze electrice pentru elevi, printr-o investiție a Consiliului Județean Cluj cu bani din PNRR.
Consilierii județeni au aprobat, în cursul zilei de duminică, proiectul privind achiziționarea a 25 de microbuze electrice noi pentru elevii din Cluj, prin fonduri nerambursabile.
Un program inovator lansat de conducerea liberală a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor urmărește achiziția de microbuze electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat, destinate transportului școlar al elevilor din România.
Ministerul Educației pregătește o licitație pentru 3.200 de microbuze electrice. În prezent, 70.000 de elevi nu au mijloc de transport pentru a merge la școală.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP), în colaborare cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, anunță onoratul nostru public călător că programul pentru transportul elevilor din clasele 0 – IV către și dinspre școală continuă și în cursul acestui an.
Zece persoane care se aflau în două microbuze au fost rănite într-un accident rutier petrecut în comuna Şintereag, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud declarând cod roşu de intervenţie.