Preşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop afirmă, la 130 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, că nu există român onest astăzi care să nu recunoască în poet exprimarea cea mai bună a corzii noastre sufleteşti, autorul „Glossei” rămânând „valoarea absolută a culturii româneşti”.
Un clip realizat de Jandarmeria Română pentru a-i aduce un omagiu poetului Mihai Eminescu, născut în urmă cu 169 de ani, a stârnit un val nemărginit de inspirație al internauților români.
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi poeți români, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, este sărbătorită şi Ziua Culturii Naţionale.
Sâmbătă a avut loc încercarea de doborâre a recordului mondial pentru cei mai mulți oameni care citesc în cascadă din aceeași carte. Au citit aproape 4.000 de oameni, veniți din toată țara, iar ziua s-a transformat, încet, într-o mare sărbătoare a cărții. Versurile lui Mihai Eminescu s-au auzit în Piața Unirii timp de 10 ore și 20 de minute.
Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca organizează luni, în colaborare cu Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară “Sextil Puşcariu”, o serie de manifestări pentru sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale.
Ziua Naţională a Culturii Române a fost marcată, duminică, la Cluj-Napoca, printr-o ceremonie de depunere de coroane de flori la statuia poetului Mihai Eminescu din faţa Teatrului Naţional şi un moment cultural-artistic în incinta acestuia.
Miercuri dimineața, a avut loc o ceremonie de depunere de jerbe de flori la statuia lui Mihai Eminescu din fața Teatrului Național din Cluj-Napoca, pentru a marca la 127 de ani de la trecerea în neființă a Poetului Național.