Actualitate

170 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu

Diverse evenimente vor marca la Cluj cele două sărbători naționale importante și anume, Ziua Culturii Naționale și 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.

Astfel, miercuri, 15 ianuarie 2020, începând cu ora 11.00, va avea loc ceremonia depunerii de jerbe de flori la statuia lui Mihai Eminescu din faţa Teatrului Naţional Cluj-Napoca, cu ocazia omagierii memoriei Poetului Naţional şi a sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale. Ceremonia va fi urmată de un spectacol liric în foaierul Teatrului. Naţional, cu participarea artiştilor de la Teatrul Naţional şi Opera Naţională Română din Cluj-Napoca.

Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România a anunțat că miercuri, începând cu ora 12:30 vor avea loc mai multe acțiuni, printre care și recital de poezie Sub semnul lui Eminescu. Participă: Minerva Chira, Sandra Cibicenco, Ion  Cristofor, Gențiana Groza, Alexandru Jurcan, Rodica Marian, Victor Constantin Măruțoiu, Menuț Maximinian, Emilia Moldovan-Poenaru, Maria Pal, Adrian Popescu, Persida Rugu, Constantin Rusu, Alexandru Sfârlea.


Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga” Cluj va organiza, pe lângă înscrierile gratuite de care publicul va beneficia în data de 15 ianuarie 2020, și o serie de activități specifice, cu elevi și preșcolari, ce vor fi derulate atât la sediul central al instituției cât și la filialele de cartier, dar și la sediul Teatrului de Păpuși ,,Puck”.

Întâlnire cu muzică și poezie românească

De asemenea, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, va organiza, în Sala „Reduta”, începând cu ora 15.00, o întâlnire cu muzica și poezia românească. Manifestarea va include un moment folcloric, un recital de poezie și un program de romanțe.


Teatrul de Păpuși „Puck” în școli gimnaziale și licee

O altă instituție implicată în activitățile omagiale derulate miercuri, 15 ianuarie 2020, este Teatrul de Păpuși ,,Puck”. Astfel, 12 actori ai Secției române vor susține recitaluri de poezie și proză din opera marelui poet, Mihai Eminescu, manifestările urmând să aibă loc în opt școli gimnaziale și licee din Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Dej și Gherla.

Seara va fi de asemenea încărcată cu poezie la Casa de Cultură a Studenților. Cenaclul „Vox Napocensis” îi așteaptă pe clujeni la o seară dedicată poetului Mihai Eminescu.


Despre Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Ultimele Stiri
abonare newsletter