Copreşedintele executiv PNL Cluj, Mihai Seplecan, a declarat joi că “forțarea legii, ignorarea acesteia și fentarea până în ultima clipă a oricăror norme de bun simț și moralitate, sunt modalitățile de operare prin care PSD se ține scai de putere”. El a trecut în revistă şi cele mai răsunătoare eşecuri ale Consiliului Judeţean Cluj, de la Centrul de Deşeuri la transportul intermodal sau falimentul Clujana.
Mihai Seplecan susţine că s-a obținut de la Comisia Europeană o amânare a termenului de depunere a cererii de finanțare a proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri și marfă la Aeroportul Avram Iancu”.
Tot aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Cluj, în frunte cu Mariana Raţiu, Claudiu Salanţă, Ştefan Iliescu şi Simona Gaci, în frunte cu vicepreşedintele CJ Cluj, Ioan Oleleu, a plecat la Bucureşti pentru lămuriri suplimentare în ceea ce priveşte transportul intermodal, după ce Oleleu a refuzat să semneze cererea de finanţare, chiar dacă aseară plenul Consiliului Judeţean a hotărât altceva. Reamintim faptul că numele lui Ioan Oleleu apare în dosarul de corupţie instrumentat de DNA Cluj care a dus la arestarea preventivă a lui Horea Uioreanu.
Într-o şedinţă extraordinară convocată marţi seara la ora 19.00, consilierii judeţeni au acceptat să se asocieze cu Aeroportul Internaţional Cluj pentru depunerea cererii de finanţare a proiectului privind transportul intermodal. Şedinţa a fost presărată de veşnicele contre dintre conducerea CJ Cluj şi cea a aeroportului, dar şi, în premieră, de o ceartă între consilierii judeţeni PSD.
Mai sunt încă trei zile pentru depunerea cererii de finanţare a proiectului privind transportul intermodal, dar deocamdată conducerea Consiliului Judeţean Cluj nu se grăbeşte să rezolve problema asocierii. Într-o şedinţă fulger desfăşurată luni la sediul Consiliului Judeţean Cluj care a durat mai bine de trei ore, conducerea instituţiei a decis să-l trimită pe directorul aeroportului clujean, David Ciceo, la Bucureşti să obţină mai multe avize. Este condiţia pe care CJ Cluj a impus-o pentru semnarea asocierii.
Consilierul judeţean Mihai Seplecan solicită rezolvarea Asocierii în vederea depunerii cererii de finanțare a proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri și marfă la Aeroportul Avram Iancu, având în vedere că termenul de depunere al proiectului este 26 februarie 2015.
Consilerul județean PNL Mihai Seplecan acuză PSD Cluj că își apără propriile interese când vine vorba de investițiile strategice din județ în loc să țină cont de nevoile reale ale acestuia cum ar fi, de exemplu, investitiile la Aeroportul Internațional Cluj, terminalul intermodal sau licitația pentru Centrul de Management Integrat al Deșeurilor.