Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 și 12 ani, au fost prinși de polițiști după ce ar fi sustras în duminica Paștelui obiecte de cult din Biserica Sf. Mihail.
Caz şocant în Câmpia Turzii, unde o minoră de 11 ani, elevă în clasa a V-a, a fost filmată în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un alt minor, elev şi el. Filmările, realizate în vacanţa şcolară din februarie, au ajuns la colegii fetei, dar şi la conducerea şcolii.
Numărul infractorilor care agresează membrii de familie este în creștere, context în care violența domestică în România rămâne o temă fierbinte. Comisia Europeană cere României măsuri pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor.
Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin care fumatul este interzis minorilor în locurile publice.
Un proiect de lege prevede pedepse mai mari pentru vânzarea și distribuirea de droguri minorilor și incriminarea consumului de droguri şi etnobotanice în cazul minorilor.