Procesul pentru 'instigare la crimă' al preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, destituit de armată în luna iulie, a fost amânat luni pentru data de 8 ianuarie 2014, notează France Presse.
Fostul preşedinte islamist egiptean Mohamed Morsi, destituit de armată în urmă cu patru luni, a sosit luni la tribunalul de la Cairo unde va fi judecat pentru "incitare la omor" împotriva unor manifestanţi pe când se afla la putere, a anunţat poliţia.
Cel puţin 17 persoane au fost ucise miercuri, inclusiv prin împuşcare, în operaţiunea poliţiei care a început să disperseze participanţii la cele două acţiuni de susţinere, la Cairo, a fostului preşedinte islamist destituit Mohamed Morsi.
Ministrul german de Externe Guido Westerwelle a cerut vineri Egiptului să îl elibereze pe fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi, arestat pe 3 iulie, după ce acesta a fost destituit de către armată.
Turcia a apreciat, joi, drept “nedemocratică” destituirea preşedintelui Mohamed Morsi, miercuri seara, de către armata egipteană şi a făcut apel pentru repunerea rapidă a acestuia în libertate, informează Mediafax.ro.
Preşedinte al Curţii Constituţionale de doar câteva zile, judecătorul Adly Mansour a fost desemnat miercuri de armată să conducă cea mai populată ţara arabă, succedându-i preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi.
Preşedintele egiptean Mohamed Morsi, înlăturat de la putere de armată, a fost transferat singur la Ministerul Apărării, a anunţat joi dimineaţa un înalt responsabil al Fraţilor Musulmani pentru AFP.