Campioana României la fotbal feminin face parte din grupa 5 a Champions League, ale cărei meciuri au loc în perioada 11 și 16 august la Beltinci, în Slovenia
Secretarul general Gabi Bădescu a promis că se vor face mari eforturi pentru a atrage un sponsor strategic pentru Superliga de fotbal feminin, competiție care va căpăta denumirea acestuia, dacă se vor perfecta documentele de colaborare și sponsorizare.
Olimpia Cluj s-a întărit pe toate pozițiile de pe teren, după achiziționarea unei portarițe, unei fundașe și unei mijlocașe, campioana campionatului intern reușind să transfere și o atacantă.
După o scurtă vacanță în care și-au aflat și adversarele din faza grupelor UEFA Women’s Champions League, pentru jucătoarele de la Olimpia Cluj începe perioada de pregătire.
Cele trei adversare s-au întâlnit și anul trecut în aceeași grupa, tot în Slovenia, doar că în locul fotbalistelor din Cluj au fost jucătoarele de la MTK Budapesta.
După ce au reușit să câștige pentru a cincea oară consecutiv campionatul și Cupa României, echipa Olimpia Cluj se află acum într-o binemeritată vacanţă, care însă nu v-a dura prea mult, întrucât pe campioane le aşteaptă Liga Campionilor în varianta feminină.