Odată cu anunțarea noilor reguli pentru începerea anului școlar 2020-2021, mai mulți părinți s-au plâns de faptul că programul lor de muncă nu le permite să meargă după copii la școală.
Românii își pot asigura vacanțele de anul viitor pe litoralul românesc împotriva Covid-19. Turiștii își pot recupera banii înapoi în situația în care vor fi nevoiți să își anuleze sejurul din cauza infectării cu noul coronavirus.
Din 22.000 de clădiri existente la nivel național, 5.000 dintre acestea nu au acces la internet în acest moment, iar autorităţile şi operatorii fac demersuri pentru a conecta 2.800 de unităţi până începe şcoala.
Corina Creţu a fost numită miercuri raportor al Comisiei pentru control bugetar din Parlamentul European în ce priveşte eificenţa utilizării de către statele membre a fondurilor UE disponibile prin intermediul Fondului de Solidaritate în cazul unor dezastre naturale.
Măsurile de siguranță pentru începerea anului școlar au fost publicate pe Ministerul Educației. Fiecare unitate de învățământ se va organiza în funcție de structura clădirii, dar în același timp se va ține cont și de măsurile prezentate în ghid.