Trotuarele sunt pline cu mașini parcate, în zona școlilor, circulația este dată peste cap în fiecare zi, parkingurile sunt ineficiente, locurile de parcare sunt prea puține. Așa arată realitatea din Cluj-Napoca, deși din birourile Primăriei lucrurile se văd altfel.
Inspectorii din cadrul Serviciului Control Trafic rutier și cei ai Serviciului Ordine și Siguranță Publică au aplicat, de la începutul anului, peste 11.200 de sancțiuni contravenționale și au ridicat 1530 de autovehicule staționate sau parcate neregulamentar.
Stâlpişorii de pe strada Constanţa au dispărut, după lucrările de modernizare astfel că şoferii au transformat trotuarele în locuri de parcare, deşi parkingul din Piaţa Mihai Viteazu este mai tot timpul gol.