Europarlamentarul USR PLUS Nicu Ștefănuță (Renew Europe) a vorbit despre condiția bolnavilor de cancer din România, în plenara de astăzi, cu privire la raportul referitor la Consolidarea Europei în lupta împotriva cancerului, care va fi votat săptămâna aceasta.
Anul trecut, cetățenii români au atras în premieră susținerea majorității europarlamentarilor în două cauze importante: siguranța șoferilor de camioane în parcările din Uniune și tăierile ilegale de pădure, inclusiv protecția avertizorilor de integritate, a jurnaliștilor și activiștilor de mediu atacați violent.
Europarlamentarul și președintele PNL Cluj Daniel Buda a fost reales luni, 24 ianuarie, în funcția de vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European.
Președintele PNL Cluj și europarlamentarul Daniel Buda transmite că în urma dezbaterilor în Parlamentul European a reușit alături de Carmen Avram să obțină trei victorii care securizează viitorul fermierilor români și garantează bunăstarea animalelor.