Așteptat cu sufletul la gură de suflarea creștină, Papa Francisc a scris istorie în Transilvania. Crescut într-un cartier modest din Buenos Aires, Suveranul Pontif ajuns la 82 de ani a devenit primul papă care pășește pe meleaguri ardelene, iar Monitorul de Cluj a fost prezent la acest eveniment unic.
Punctul culminant al manifestărilor din cadrul vizitei apostolice efectuate de către Papa Francisc în România este ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri, ce va oficiată de către însuşi Suveranul Pontif, duminică, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, în prezenţa a peste 50.000 de oameni.
Mii de credincioşi din toată ţara, dar şi de peste hotare îl aşteaptă sâmbătă pe Papa Francisc la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi, unde Suveranul Pontif se va afla în cea de-a doua zi a vizitei sale în România.
Un număr de 100.000 de pelerini s-au înscris deja, de la 1 martie până în prezent, pe platforma online lansată special pentru pregătirea vizitei Suveranului Pontif la Şumuleu Ciuc, unde se află un Sanctuar marian şi unde, de peste 450 de ani, are loc un celebru pelerinaj de Rusalii.
Peste 25.000 de pelerini stau la coadă pentru a se ruga, marţi, la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj. Unii au înconjurat în coate şi genunchi bisericuţa de lemn din curtea mănăstirii.
Zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi să se roage cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, călugării pregătind câte 20.000 de sarmale şi felii de cozonac.