Strada Potaissa s-a transformat pentru al patrulea an consecutiv în „Piața de flori altfel” a municipiului Cluj-Napoca, în perioada 6-12 iulie.
„Piața cu flori altfel”, așteptat de toți clujenii, a fost amânat în acest an, dar organizatorii au anunțat că vor reveni în forță la începutul lunii iulie. „Piața cu flori altfel” își va deschide iar porțile pe strada Potaissa, însă în condiții de siguranță.
În ultimii ani, în această perioada, strada Potaissa prindea viață datorită florilor. Din cauza pandemiei, strada va rămâne momentan doar cu pavajele și zidurile ei, dar va păstra vie amintirea zâmbetelor și florilor colorate. Organizatorii spun însă că Potaissa va deveni iar o grădină, în cel mai scurt timp.
Inițiativa de înfrumusețare a străzii Potaissa, una dintre cele mai frumoase străzi din centrul municipiului Cluj Napoca – demarată încă din 2017, de Asociatia Dasiler, cu sprijinul producătorilor locali de flori – se mută pe o platformă online, din pricina epidemiei de Coronavirus.