Europarlamentarii liberali Dan Motreanu şi Daniel Buda au solicitat Comisiei Europene sprijin financiar suplimentar pentru fermierii români, în contextul atacurilor Rusiei asupra porturilor ucrainene Reni şi Ismail.
Dosarul cu șină a fost interzis, iar instituțiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii ale avizelor sau documentelor care au fost emise de către alte instituții publice. Prevederile sunt parte dintr-o lege inițiată de parlamentarii PNL, promulgată în ianuarie 2023 și care a intrat în vigoare pe 4 iulie 2023.
Un proiect de lege inițiat de parlamentari PNL și PSD prevede majorarea la 7% a pragului electoral, aspect ce ar duce la eliminarea UDMR de pe scena politică. Asociațiile maghiare avertizează asupra pericolelor aferente adoptării unei asemenea legi.
Alin Tișe, președintele CJ Cluj, se arată nemulțumit de componența noului Guvern. El spune că nu se poate aștepta la „rezultate miraculoase” de la aceiași oameni „care au mai fost”.
Șeful Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, critică Guvernul că nu a făcut reformele vitale pentru România și anunță, în premieră, că nu exclude să preia o poziție la nivel național.
Alegerile europarlamentare vor avea loc în statele Uniunii Europene în perioada 6-9 iunie 2024, a anunțat șefa Parlamentului European, Roberta Metsola.
Rotativa guvernamentală este programată pentru finalul săptămânii viitoare. Nicolae Ciucă ar urma să-și înainteze demisia în 26 mai 2023. Marcel Ciolacu (PSD) anunță deja „creionarea” viitorului program de guvernare.