Preşedintele României, Klaus Iohannis se află printre favoriţii cursei pentru funcția de președinte al Consiliului European, potrivit prestigioasei publicații Financial Times.
Într-un mesaj transmis de președintele Iohannis la 30 de ani de la comemorarea lui Liviu Babeș, care și-a dat foc în martie 1989 în semn de protest față de regimul comunist, se spune că nu trebuie să ne mai lăsăm mințiți și manipulați și nu trebuie să mai lăsăm un regim abuziv să calce în picioare legea și drepturile noastre.
Fiul preşedintelui Siriei, Bashar al – Assad, Hafez, în vârstă de 16 ani, va participa în luna iulie la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Cluj-Napoca, fiind inclus în lotul olimpic al ţării sale. Organizatorii pregătesc măsuri drastice de securitate.
Dacă nu s-a smintit cu totul (ceea ce nu pot exclude), pentru Liviu Dragnea ar mai exista o singură șansă de a înțelege de ce face ceea ce face. În paranteză, „scrânteala puterii” încearcă și pe alții (poate pe toți), adică și pe aceea aflați în funcții mai mici, darmite pe cei cocoțați la vârful puterii. Pe fond însă, loviturile succesive (din care Congresul partidului e doar ultima dintre ele) pe care le aplică Dragnea sunt aproape fatale, nu vizează o singură țintă și au înscris motto-ul „după mine potopul”.
Academicienii Cristian Hera, Bogdan C. Simionescu, Ioan-Aurel Pop şi Victor Voicu au fost propuşi pentru funcţia de preşedinte al Academiei Române, alegerile urmând să aibă loc pe 5 aprilie, a declarat, vineri, reprezentantul forului cultural şi ştiinţific.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea privind eliminarea CASS pe pensii şi a impozitului pe venit pentru cele sub 2000 lei, a anunţat Administraţia Prezidenţială, măsura fiind anticipată de şeful statului cu o zi înainte.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță faptul că, începând cu 27 aprilie 2017, operatorul aerian Blue Air va demara operarea de zboruri directe pe ruta Cluj-Napoca – Constanța.